Divergenta economica UE – Romania

Analiza evolutiei indicatorului agregat de incredere in economie indica divergenta Romaniei fata de Zona Euro in decembrie.

Evolutii divergente ale indicatorilor de incredere la final de 2016. Comisia Europeana a publicat astazi evolutia indicatorilor economici avansati (de incredere) pentru tarile membre ale Uniunii Europene. Se observa o dinamica mixta a acestor indicatori pentru Romania, determinata de preocuparile privind mix-ul de politici economice din perioada urmatoare si decalajul dintre cresterea economica post-criza si lentoarea procesului de dezvoltare.

Spre exemplu, analiza evolutiei indicatorului agregat de incredere in economie indica divergenta Romaniei fata de Zona Euro in luna decembrie, cand diferentialul a inregistrat cel mai ridicat nivel din vara anului 2014 (3.7 puncte), dupa cum se poate observa in primul grafic din partea dreapta. Astfel, pe plan intern indicatorul de incredere a scazut cu 0.9 puncte luna/luna, la 104.1 puncte, iar in Zona Euro acest barometru a crescut cu un ritm lunar de 1.3 puncte, la 107.8 puncte (cel mai ridicat nivel de la inceputul anului 2011).

De asemenea, din primul grafic se poate nota faptul ca indicatorul de incredere in economia interna s-a situat sub cel din Zona Euro in ultimele luni, desi Romania a inregistrat cea mai buna evolutie macro-financiara din ultimii 27 de ani. Acest aspect exprima scepticismul cu privire la sustenabilitatea evolutiilor recente si reflecta, totodata, decalajul dintre dinamica indicatorilor macro-financiari si stadiul procesului de dezvoltare pe plan intern.

Cea mai importanta evolutie divergenta in decembrie este inregistrata de indicatorul care comensureaza increderea consumatorilor: ameliorare in Zona Euro cu 1.1 puncte luna/luna la -5.1 puncte (cel mai ridicat nivel din primavara anului 2015) vs. deteriorare in Romania cu un ritm lunar de 2.3 puncte la -17.4 puncte. Aceasta evolutie exprima faptul ca populatia interna mentine un grad ridicat de prudenta la cumpana dintre ani dupa ce in 2016 rata de economisire a depasit nivelul din Zona Euro pentru prima oara in ultimele decenii.

De asemenea, se noteaza o evolutie divergenta si a indicatorului de incredere in sectorul de servicii: ameliorare in Zona Euro cu o dinamica lunara de 0.7 puncte la 12.9 puncte (maximul din noiembrie 2015) vs. deteriorare pe plan intern cu 0.9 puncte luna/luna la 7.8 puncte (minimul ultimelor sase luni).

Pe de alta parte, s-au consemnat evolutii convergente ale indicatorilor de incredere in industrie si in sectorul de constructii in luna decembrie. Ameliorarea indicatorilor de incredere in aceste ramuri exprima premise de accelerare a investitiilor productive la inceput de 2017, atat in Zona Euro, dar si in Romania.

Spre exemplu, la nivelul industriei indicatorii de incredere s-au ameliorat in decembrie, evolutie puternic influentata de unda de optimism din SUA de dupa comunicarea rezultatului alegerilor din noiembrie. Astfel, in Zona Euro indicatorul de incredere in industrie a crescut cu 1.2 puncte luna/luna la 0.1 puncte (maximul din vara anului 2011), in timp ce in Romania acest barometru a urcat cu un ritm lunar de 0.2 puncte, la 1 punct (maximul ultimelor trei luni).

Indicatorul de incredere in constructii a crescut cu 0.8 puncte luna/luna la -12 puncte in Zona Euro (maximul din vara 2008) si cu un ritm lunar de 2.2 puncte la -10.6 puncte in Romania (cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni).

Evolutia indicatorilor avansati in luna decembrie confirma scenariul macro-econometric central BT pentru economia Romaniei. In acest scenariu ne asteptam la accelerarea investitiilor productive (spre aproximativ 7% an/an) si la decelerarea consumului privat (ritm de 4% an/an) in 2017, pe fondul perspectivelor de modificare a mix-ului de politici economice, cu impact asupra costurilor de finantare (majorare).

O analiza BT Research Team

1483707639bt_macrofocus_06-01-2017_ii

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s